Medierea in UE si SUA

                 Încercăm o scurtă prezentare a istoriei medierii și negocierii în spațiul european și în Statele Unite ale Americii spre a putea ulterior face o paralelă între trecutul și prezentul medierii diin aceste state și cele care au aderat recent la UE sau care doresc să adere. Arunc astfel o provocare acelora care pot completa prezentul material cu informatii noi și interesante.

            Statele Unite ale Americii ( U.S.A. )

            Bazele negocierii și ale medierii au fost puse în Anglia dar s-au dezvoltat și perfecționat mai târziu în Statele Unite ale Americii.  Abia în anul 1998 s-a adoptat în Statele Unite, Actul privind Soluţionarea Alternativă a Disputelor (Alternative dispute resolution act – ADR act), prin care se solicită în mod expres tuturor instanţelor federale și districtuale să adopte norme care să autorizeze utilizarea unor "soluţionării alternative a disputelor" în cazul proceselor civile.
            Dar cum în Statele Unite se aplică dreptul anglo-saxon, fiecare instanţă federală este liberă să adopte reguli şi practici adecvate statului (districtului) respectiv. Din acest motiv prevederile în domeniul ADR sunt diverse, existând instanțe districtuale care au angajat coordonatori pentru administrarea activităților ADR, altele care folosesc mediatori angajaţi, iar câteva care au judecători responsabili cu activitățile ADR.
           Judecătorul districtual are ocazia ca atunci când pregătește un caz, analizând  problemele și temeiurile părților să stabilească ca metodă de rezolvare a cazului o metodă ADR, indicând părților această cale alternativă.

Datorită imparţialității recunoscute a judecătorilor americani, precum și a excepționalei lor experienţe în materie de litigii, faptul că un astfel de judecător arată părților și avocaţilor acestora costurile şi riscurile litigiului, dar și avantajele unei căi alternative de rezolvare a disputei, îi face pe aceștia să ia în con­siderare o astfel de posibilitate, mai puţin costisitoare și mai rapidă de a-şi rezolva disputa. Cea mai recomandată cale în aceste cazuri este medierea.

Există chiar judecători districtuali care încep dezbaterile cauzelor civile printr-un program de negocieri între părți la care judecătorul asistă și explică modalitățile alternative de rezolvare a disputei, continuând pe tot parcursul să amintească părților că au și variante alternative de rezolvare a cauzei.

Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană, Parlamentul şi Consiliul UE au adoptat, în luna mai a anului  2008, Directiva nr. 2008/52/CE privind aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială.  
În motivația acestei Directive se arată că UE adoptă aceste măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială necesare unei bune funcţionări a pieţei interne, indicându-se statelor membre adoptarea unor legislații pozitive privind procedurile alternative extrajudiciare de soluţionare a litigiilor. Acest tip de reglementări se înscriu în obiectivele UE de menţinere şi dezvoltare a unui spaţiu de libertate, justiţie şi secu­ritate, asigurând concomitent și libera circulaţie a persoanelor.
Directiva apreciază medierea ca având capacitatea asigurării unor soluţii  extrajudiciare eficiente prin reducerea costurilor şi prin rapiditatea procesului în cauzele civile şi comerciale. Cum soluțiile în mediere sunt găsite de părți, acordurile rezultate din mediere sunt durabile și puse în practică de îndată de toate părțile. Spre diferență de relația părților în urma unui proces judiciar, după mediere părțile menţin o relaţie amiabilă şi durabilă, deseori mai bună ca înaintea disputei.
Directiva are aplicabilitatea și în cauzele civile și comerciale trans-frontaliere, în care părțile sunt de acord să-și rezolve diferendul cu ajutorul unui mediator.
Statele membre UE trebuie să asigure legislația necesară în domeniu astfel ca rezultatele unei astfel de medieri transfrontaliere să poată fi puse în executate, în acest sens  Directiva nr. 2008/52/CE conţinând câteva reguli importante:

1.      Obligă statele membre UE să încurajeze pregătirea şi dezvoltarea mediatorilor, precum și adoptarea unor coduri deontologice;
2.       Obligă statele membre UE să adop­te sisteme de control al calităţii serviciilor de mediere;
3.      Dă dreptul oricărui judecător din Comunitatea Europeană, să recomande și să invite părţile să ia cunoștință de procesul de mediere, indiferent de stadiu al procedurii judiciare în care se află cauza.
4.       Dă dreptul oricărui judecător din Comunitatea Europeană să invite părţile să participe la o sesiune de informare privind medierea;
5.      Menţionează necesitatea existenței unui cadru de desfășurare a medierii care să respecte principiul confidenţialității informaţiilor furnizate de părți în medierii;
6.      Stabilește faptul că informaţiilor furnizate de părți în medierii nu pot fi folosite împotriva acestora într-o proce­dură de judecată ulterioară, dacă medierea eşuează;
7.      Pre­vede că mediatorul nu poate fi citat ca martor referitor la infor­maţiile obţinute în cursul procedurii de mediere. De la această prevedere se exceptează situaţiile privitoare la ordinea publică, la asigurarea protecţiei interesului minorului sau cele privitoare la împiedicarea vătămărilori fizice sau psihice a unei persoane. De asemena mediatorul mai poate fi citat ca martor în acele situaţii în care divulgarea conţinutului acordului rezultat în urma medierii este necesară punerii în aplicare a acestuia;
8.      Indică statelor membre să asigure pe durata desfăşurării procesului de mediere, termenele de prescripţie şi decădere, astfel încât părţile să nu fie prejudiciate dacă nu  ajung la o înţelegere și se îndreaptă spre o instanţa de judecată.

Dispoziţiile Directivei trebuiau transpuse în dreptul intern al statelor membre într-un termen maxim de 36 de luni de la data adoptării, adică până la data de 21 mai 2011.
La finalul anului 2010, Viviane Reding, vice-preşedintele Comisiei Europene și responsabil cu justiţia, chiar declara: "Măsurile UE sunt importante pentru promovarea unui acces alternativ şi suplimentar la justiţie în viaţa cotidiană. Sistemele de justiţie dau oamenilor posibilitatea de a pretinde respectarea drepturilor lor. Accesul efectiv la justiţie este protejat în conformitate cu Carta UE a drepturilor fundamentale. Cetăţenilor şi întreprinderilor nu ar trebui să li se îngrădească drepturile doar pentru că le este greu să apeleze la sistemul de justiţie, pentru că nu îşi pot permite acest lucru și nu pot să aştepte derularea procesului sau nu fac faţă birocraţiei."

Regatul Unit al Marii Britanii

In Regatul Unit al Marii Britanii există o foarte veche tradiție a negocierii și medierii. Aici s-au pus bazele acestor metode care au fost mai târziu perfecționate și modernizate în Statele Unite ale Americii.

În Anglia există baze de date moderne despre ofertanții de servicii de mediere și despre asociațiile mediatorilor, medierea este folosită pe scară largă în dispute de toate tipurile civile, comerciale, de familie, penale, unii judecători recomandând cu insistență medierea, lăsând însă părțile să-și aleagă mediatorul, pe care tot acestea îl și plătesc fifty-fifty.

În regatul Unit al Marii Britanii, mediatorul este o persoană neutră și imparțială, cu o pregătire profesională temeinică, respectat în societate și cu un prestigiu neștirbit, membru al unei asociații de mediatori. Una dintre cele mai cunoscute asociație de mediatori din lume și care are sediul în Londra este ”Centre for Effective Dispute Resolution - International Dispute Resolution Centre”, care cuprinde specialişti de clasă din domeniul medierii și negocierii.

Procedura de mediere utilizată în cele mai multe cazuri, include o discuție preliminară cu părțile, o analiză de caz și procesul de mediere propriu-zis. Costul unei medieri variază între o mie și câteva mii de lire sterline, uneori putând ajunge și la zeci de mii de lire sterline. Procesul de mediere durează în general între o lună și trei luni, dar există și proceduri rapide care pot dura doar câteva ore.

Acordul semnat de părți urmează o procedură judecătorească specială, numită de rezumat, prin care acordul de mediere devine obligatoriu pentru părți.

Grecia

În Grecia, medierea poate fi aplicată doar în unele domenii, fiind consemnată de legislaţia în vigoare doar cu privire la litigiile comerciale, unde este o fază prealabilă obligatorie la procesul judiciar.

În Codul de procedură civilă elen, art. 208 prevede obligația părților de a face eforturi de soluționare a litigiului prin mediere înainte de a se adresa instanțelor judecătorești. Nu există însă nici o sancțiune pentru lipsa părților de la mediere, motiv pentru care această prevedere nu este întotdeauna respectată.

În anul 2006, a apărul o asociație la nivel național ”Centrul Elen de Arbitraj şi Mediere” care a promovat intensiv arbitrajul și medierea, în prezent acestea fiind folosite din ce în ce mai des.

Danemarca

În Danemarca, medierea este cunoscută de mult timp, fiind reglementată în Codul de procedură civilă într-un întreg capitol, al XXVII-lea. Acest capitol stabilește regulile după care instanțele pot numi la cererea părților un mediator, precum și modalitatea în care administrațiile publice au obligația de a oferi părților mediatori, atunci când este cazul.

Mediatorul este în societatea daneză o persoană integră, cu notorietate, care facilitează părților obținerea unui acord legal asupra disputei lor, fără a avea însă auto­ritatea de a indica sau impune o soluție.

Belgia

În Belgia, legea privind medierea a intrat în vigoare la 30 septembrie 2005, adăugând Codului Judiciar Belgian, capitolul VII - Medierea, după capitolul şase care reglementa Arbitrajul. În Belgia, medierea poate fi folosită în orice tip de cauză (dispută), dar este cel mai frecvent utilizată în litigiile privitoare la familie.

Legea belgiană a medierii distinge două forme ale medierii, respectiv medierea voluntară şi medierea inițiată de către instanţele judecatorești. În ambele cazuri părţile aleg şi plătesc mediatorul, costul unei ore mediere variind 150 şi 400 de euro.

Principiile de bază ale medierii, statuate de către Codului Judiciar Belgian, sunt respectarea secretului pro­fesional şi păstrarea confidenţialitatea de către mediator.

Italia

În Italia, medierea este cunoscută de peste 50 de ani, interesul pentru mediere crescând însă în mod semnificativ în ultimii 10 ani.

În anul 2009, parlamentul italian a elaborat o legislație benefică de susținere a activităților de mediere şi conciliere şi în toate sectoarele sociale.

Noua lege stabilește obligațiile persoanelor care doresc să desfăşoare activități de mediere, dar şi ale institu­ţiilor care doresc să formeze mediatori. Atât mediatorii, cât și formatorii de mediatori au obligația să se înregistreze la Ministerul Justiţiei, să supună controlului acestuia, ministerul având la rândul său obligația introducerii unui sistem transparent de control al calităţii serviciilor de mediere și conciliere.

Conform legii italiene, doar persoanele fizice și juridice înscrise în Registrul de mediatori de la Ministerul Justiției pot efectua medieri, încăl­carea acestei prevederi atrăgând după sine lipsa de forță executorie a acordului obținut prin mediere.

Spania

În Spania, odată cu modificarea Codului Civil şi a Codului de procedură civilă în anul 2005, s-a legiferat medierea în cadrul diferendelor familiare (divorț, încredințare minori, partaj).

Urmare a acestor prevederi legale, dar și ca urmare a implementării prevederilor Directivei CE nr. 2008/52/CE privind medierea în materie civilă şi comercială, s-a creat un climat extrem de favorabil medierii.

În anul 2009, legiuitorul spaniol a elaborat și adoptat o legislație în domeniu în care a definit principiile medierii ca fiind: voluntariatul, neutralitatea, imparțialitatea şi confidenţialita-tea.

Ținând cont de specificul Spaniei, de existența comunităților autonome, legiuitorul spaniol recunoaște prin lege importanța serviciilor de mediere în comunităţile autonome, statuând crearea unor programe de mediere familială la nivel comunitar, subvenţionate de la bugetul de stat şi puse la dispo­ziţia instanţelor judecătoreşti din comunitățile autonome.

Portugalia

În Portugalia, medierea a avut o anumită influenţă, în special, în dreptul familiei, în perioada 1990-2000. În prezent, în Portugalia medierea este definită ca fiind o activitate de interes public, jurisdicţia tribunalelor şi serviciile de mediere fiind coordonate prin iniţiativa tribunalelor şi omologarea acordurilor de de mediere de către instanțe.

După ce în anul 2001 s-a restabilit funcționarea Jude­cătorului de Pace, medierea a început să aibă o importanţă din ce în ce mai mare și a ajuns să fie utilizată la nivel național.

Procesul medierii începe în fața unui Judecător de Pace, în incinta Tribunalului, iar în cazul în care părțile acceptă acest ajutor pentru soluţionarea conflictelor lor, de existând însă nicio obligație legală în acest sens, procesul de mediere se desfășoara înafara Tribunalului. Dacă părțile ajung la un acord, judecătorul de Pace poate omologa acordul printr-o sentinţă.

Un pas important s-a făcut în anul 2006, când Ministerul de Justiție a încheiat un acord cu organizaţiile reprezentative ale angajatorilor şi angajaților, pentru utilizarea medierii și în  conflictele de muncă.

Apoi printr-o ordonanță guvernamentală emisă în vara anului 2007, Ministerul Justiţiei, a reactivat pe poziții moderne activitatea sistemului public de mediere în domeniul familial şi parental, în cazurile de divorţ şi/sau separare a persoanelor.

Tot în anul 2007, s-a legiferat medierea în cauzele penale cu adulţi. În acest caz legea permite aplicarea medierii doar în fază iniţială a procesului penal, ancheta penală și se efectuează sub supravegherea parchetului.

Ungaria

Din anul 2006 până în anul 2009 în Ungaria s-a constat dublarea numărului de cauze, în care părțile, pornind de la invitația judecătorului de a lua cunoștință de mediere, au ajuns să participe la procese de mediere.

 Datorită acestor rezultate pozitive s-a dezvoltat de către Consiliul Naţional al Magistraturii, un proiect la nivel naţional pe o perioadă de un an, începând cu luna martie a anului 2009. Acest proiect s-a desfășurat în trei instanțe regionale (tribunale) și a constat în invitarea lansată de judecători, părților în litigiu, de a avea o întâlnire de informare cu un mediator profesionist. 

Ca urmare a propunerii judecătorului sau la iniţiativa uneia dintre părți, în cazul în care toate părţile au fost de acord, după consemnarea acordului dintre ele, instanţa le invita să ia contact cu mediatorul de serviciu, acesta oferindu-le informaţiile necesare și accesul la lista mediatorilor autorizați.

În cadrul acestui proiect, judecătorul putea suspenda procesul la cererea părților, atunci când acestea începeau un proces de mediere. Dacă din mediere rezulta un acord,  instanţa avea posibilitatea de a-l omologa printr-o sentință de expedient. În cazul unui eșec al medierii, părţile puteau solicita instanţei repunerea cauzei pe rol.

Acest model maghiar este foarte asemănător cu cel legiferat în prezent la noi în țară.

Polonia

În Polonia, medierea nu are o tradiție, dar a facut pași importanți în ultimii 10-15 ani.

 Asociațiile profesionale ale mediatorilor au primit ajutaore semnificative atât de la UE, cât mai ales de la organizațile canadiene și americane de mediere.

Există listă de mediatori autorizați , programe de informare a populației cu privire la serviciile de mediere și o legislație în domeniu adoptata in ultimii trei ani.

Bulgaria

În Bulgaria medierea a beneficiat de o implementare prodigioasă formată din USAID, Comisia americano-bulgară de schimburi educaționale Fulbright şi Gruparea Europeană a Magistraţilor (G.E.M.M.E.) cu sediul la Paris.
Mediatorii din Bulgaria au lansat ideea creării câte unui Centru de conciliere şi mediere de pe lângă fiecare judecătorie, mediatorii făcând pentru o perioadă de timp voluntariat la sediul acestora. S-au creat astfel premizele elaborării unor  reguli de participare a mediatorilor şi a judecătorilor-mediatori la programul național pentru mediere.

Ulterior s-a elaborat o listă de mediatori voluntari care îşi ofereau serviciile conform unor orarelor stabilite de Asociaţiei Profesională a Mediatorilor din Bulgaria. Chiar și angajaţii judecătoriilor au acceptat să facă voluntariat în cadrul acestui progra­m de implementare a medierii.

În prezent Centrul Bulgar de Mediere şi Conciliere îşi desfășoară activitatea cu peste 50 de mediatori. Asociaţiei Profesională a Mediatorilor din Bulgaria împreună cu Centrul Bulgar de Mediere şi Conciliere promovează colaborarea cu judecătorii, barourile de avocați şi asociația  consilierilor juridici pentru implementarea pe scară mai largă a medierii și negocierii ca alternative la procesele judiciare. Cele două asociații profesionale doresc o implicare mai energică și de lungă durată a Ministerului de Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, care să asigure cadrul material şi financiar necesar dezvoltării medierii în țara vecină.

România

În România, urmare a Directivei nr. 2008/52/CE, a fost adoptată Legea nr. 370/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 a medierii.

În România s-ar putea adopta un proiect pilot în mai multe instanțe de fond (Judecătorii și Tribunale), în care judecători să sfătuiască părțile în litigiu, la prima înfățișare sau odată cu prima citație, să aibă o întâlnire de informare cu un mediator profesionist. 

Ucraina

În Ucraina s-a propus în anul 2008 un proiect de lege, în conformitate cu prevederile Directivei nr. 2008/52/CE, dar acesta nu a fost adoptat, singura formă reglementată de soluţionare alternativă a disputelor fiind arbitrajul comercial intern și internaţional. Medierea  nu are încă elaborată și adoptată o legislație care să permită practicarea legală.

Medierea se poate aplica în cauzele comerciale și civile fără a exista reglementări legale aleme­dierii, rezultatul acesteia îmbrăcând forma unor acorduri, care trebuie să respecte legislația ucraineană.

Costul unei medierii în Ucraina poate varia de la sume mici de ordinal a câteva sute de dolari SUA până la mii sai chiar zeci de mii dolari SUA, durata unui  proces de mediere variind între câteva săptămâni și căteva luni.

Însă și în Ucraina medierea este mult mai rapidă și mai ieftină decât procesele judiciare care, în general pot dura ani de zile .

Deși în 2006, a existat o tentativă de implementare a medierii în procesele penale, acesta nu a fost susținută societatea civila. Un prim pas în apariția unei legislații în domeniul medierii și a creării unui cadru social proprice s-a făcut în anul 2008, prin apariția Centrului Ucrainean de Mediere - UMC, organizație care s-a făcut remarcată în plan social prin promovarea medierii la nivel național.

                                                                         Material publicat de Constantin AZ